CRUCEA DE PIATRA
Crucea de Piatră a fost un bordel celebru din Bucureşti, fiind vorba de fapt despre un întreg cartier al plăcerilor, situat între Poşta Vitan şi zona Dristor de astăzi.
Numele venea de la o cruce masivă de piatră amplasată în faţă unei
biserici, ambele distruse în timpul Primului Război Mondial.
Bordelul de la Crucea de Piatră
Alte locuri preferate de practicante erau Calea Griviţei sau Brezoianu. Un alt cartier renumit pentru un astfel de stabiliment era Crucea de Piatră, dispărut astăzi, dar care se afla în zona Calea Vitan, Calea Dudeşti.
Cel care îl deţinea şi totodată „peştele” tinerelor fete care locuiau acolo era, pe numele său real, Ion Căcat.
Locul era numit astfel, după o cruce de piatră care era aşezată în faţa unei biserici distruse însă, în Primul Razboi Mondial.
Un alt intermediar vestit era George Talianu, ucis pe neaşteptate de un birjar nervos pentru că nu îi plătise călătoria.
În astfel de locuri erau întâlnite şi sinuciderile. Din cauza situaţiilor materiale şi din cauza promisiunilor neonorate de clienţi, multe fete s-au sinucis. Mai mult, legendele urbane spun că, pentru a scapa de concurenţa prostituatelor venite din Rusia, care se bucurau de mare succes printre domnii de Bucureşti, unele dintre ele au sfârşit ucise.
În afară de celebra stradă Crucea de Piatră, “fetele” de alt nivel financiar puteau fi întâlnite prin locuri mai puţin obişnuite precum cabareturile Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele selecte ale unor hoteluri precum Bulevard, Lido, Continental, Ambasador, Hotel de France etc.
În Bucureşti puteai să găseşti “fetiţe dulci” nu doar pe străzile mahalalelor, ci chiar urmând un traseu cu pretenţii: vechea stradă Regală, astăzi Ion Câmpineanu. Însă acestea costau pe măsură.
Crucea de Piatra - Bucuresti

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu